Archive - octombrie 2017

Spune-mi dacă iubeşti, ca să-ţi spun cine eşti

Cine zice că este în lumină şi urăşte pe fratele său este încă în întuneric până acum.(1 Ioan 2:9)

Cum putem şti când se sfârşeşte noaptea şi începe ziua?” Aceasta a fost întrebarea pe care un profesor a adresat-o unui grup de tineri. Aceştia au început de îndată să-şi exprime părerile.

– Ziua începe atunci când putem deosebi de la distanţă diferenţa dintre un câine şi o oaie, a spus elevul.

– Nu acesta este răspunsul, a zis profesorul.

– Maestre, a spus altul, ziua începe când pot să fac deosebirea dintre un cireş şi un smochin.

– Nu, a spus maestrul.

– Când se deosebeşte un alb de un negru.

– Nici atunci, a răspuns maestrul.

Atunci, cu privirea fixată asupra lor, le-a spus:

– Ştim că noaptea a trecut şi că ziua începe atunci când, privind o fiinţă umană, oricine ar fi, suntem capabil să vedem în ea un frate. Dacă nu-l văd pe aproapele meu ca ceea ce este – fratele meu –, atunci sufletul meu se găseşte în cel mai profund întuneric. Mai mult, Ioan ne spune ce suntem dacă iubim sau nu pe aproapele nostru: „Cine zice că este în lumină şi urăşte pe fratele său este încă în întuneric până acum. Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi în el nu este niciun prilej de poticnire. Dar cine urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii” (1 Ioan 2:9-11). „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi” (1 Ioan 3:14). „Dacă zice cineva: «Eu iubesc pe Dumnezeu» şi urăşte pe fratele său, este un mincinos, căci cine nu iubeşte pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20).

Cu alte cuvinte, dacă nu-mi iubesc semenii, eu trăiesc în întuneric, sunt mort chiar dacă trăiesc şi, mai mult, sunt un mincinos. Dacă Dumnezeu este dragoste şi eu spun că sunt copil al lui Dumnezeu, nu ar trebui ca aceasta să se reflecte în dragostea pe care mărturisesc că o am pentru semenii mei? Astăzi este momentul potrivit pentru a demonstra că eşti capabil să ştii când se sfârşeşte noaptea şi când începe ziua.

#Dumnezeuestedragoste

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Redactorul nostru

Toţi greşim în multe feluri. (Iacov 3:2)

În calitate de critic de opere, am rămas fascinat de imaginea folosită de Thomas Gataker pentru a descrie condiţia în care ne găsim. Potrivit acestui teolog puritan, fiinţa umană este precum o „carte irosită din cauza erorilor şi greşelilor multiple”. Într-o ocazie, unul dintre colegii mei făcea un comentariu despre o carte al cărei conţinut i se părea interesant, dar, apoi a făcut o declaraţie destul de şocantă: „Am început să o citesc, totuşi, nu am putut să profit într-adevăr de lectura mea din cauza calităţii precare a editării textului.”

Ce legătură să aibă asta cu noi? Din nefericire, textul vieţii noastre a fost murdărit de cerneala neagră a păcatelor şi ofenselor noastre, pentru că „noi toţi greşim în multe feluri”. Există vreun redactor cu experienţă care să fie capabil să corecteze „multitudinea de greşeli” care s-au strecurat în redactarea existenţei noastre?

Biblia declară că, predându-ne viaţa Domnului, noi sfârşim prin a ne transforma în „epistola lui Hristos” (2 Corinteni 3:3). Da! Această viaţă împodobită cu greşeli, Hristos o poate transforma într-o minunată scrisoare care acum poate fi citită de toţi. Pentru că atunci când acceptăm mântuirea prin credinţa în Isus, viaţa noastră începe să fie editată, corectată, ghidată de Dumnezeu. El Se va ocupa să modifice toate erorile comise.

Vedem aceasta luându-l ca exemplu pe Petru. Evangheliile înregistrează o greşeală mare în viaţa apostolului. Îţi aduci aminte atitudinea lui? De trei ori consecutiv a negat că ar fi prietenul lui Hristos. De trei ori în aceeaşi noapte. Atunci a fost marcat de o nereuşită pe pagina vieţii lui. Şi ce a făcut Isus? A corectat viaţa ucenicului preaiubit, i-a acordat iertarea şi i-a încredinţat o misiune. Vorbind de experienţa lui Pavel, care iniţial a fost pusă în evidenţă prin laşitate, cartea Faptelor apostolilor declară: „Când au văzut îndrăzneala lui Petru[…], s-au mirat” (4:13).

Dumnezeu a şters cuvântul „laşitate” din viaţa lui Petru şi a pus în locul lui „îndrăzneală”. Aceasta înseamnă că acolo unde Petru era slab, el a devenit puternic prin acţiunea corectoare a lui Hristos. Ai tu nevoie să schimbi anumite lucruri din viaţa ta? Despre ce este vorba? Care sunt slăbiciunile tale? Ce greşeli trebuie să corectezi? Hristos poate corecta tot ceea ce e defectuos în tine.

#Hristosesteredactorulmeu

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Grupul lui Aron

Să nu te iei după mulţime ca să faci rău. (Exodul 23:2)

Ai făcut şi tu vreodată ceva rău doar pentru a fi pe placul grupului? Dacă răspunzi afirmativ la întrebarea mea, fii binevenit în grupul lui Aaron. Aaron este exemplul perfect de persoană care ştie ce este bine, dar care sfârşeşte prin a face ceva rău, doar pentru a obţine aprobarea mulţimii. În Exodul 32 ni se povesteşte o astfel de experienţă. Îţi recomand să citeşti acest capitol din Biblie, pentru a vedea tabloul complet al acestei situaţii.

„Poporul, văzând că Moise zăboveşte să coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!” (v. 1). În loc să respingă această propunere, Aaron le cere să-i aducă podoabele lor de aur. Când şi-au adus bijuteriile de aur, Aaron a primit aurul din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Apoi au spus: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!” (v. 4).

Când Moise a coborât şi a văzut ce a făcut poporul, s-a aprins de mânie. I-a reproşat sever lui Aaron că a condus poporul să comită un aşa mare păcat, dar priviţi răspunsul lui Aaron: „Ei mi-au zis: «Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!» Eu le-am zis: Cine are aur să-l scoată! Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc şi din el a ieşit viţelul acesta.”(v. 23, 24) Cât de cinic şi patetic a fost Aaron! El însuşi a făurit viţelul, iar acum declară că idolul a ieşit spontan din foc. Păcatul exercită o fascinaţie atât de mare în viaţa păcătosului, încât ne împinge să credem şi să justificăm lipsa noastră de credincioşie faţă de instrucţiunile divine.

Ştii câte persoane au murit în acea zi din cauza acestei greşeli a lui Aaron? Trei mii. Dacă ar fi ştiut cum să rămână ferm, dacă nu ar fi cedat presiunii grupului, ar fi evitat acest măcel. Îi aduc aminte tot timpul fiului meu Hasel de acest text : „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” (Proverbele 1 :10). Memorează acest verset. Îţi va fi foarte folositor pentru a distruge presiunea de grup.

#fiatentlapresiuneadegrup #voinţăfermă

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

M-a adoptat

Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut […] ca să căpătăm înfierea. (Galateni 4:4,5)

În ziua botezului meu, pe 28 martie 1992, predica din acea ocazie a fost ţinută de pastorul Robert S. Folkenberg, pe atunci preşedinte al Conferinţei Generale. În acea zi, pastorul Folkenberg a povestit o ilustraţie pe care încă mi-o aduc aminte foarte viu, chiar şi după mai bine de douăzeci de ani.

Un grup de pompieri îşi dădeau toată silinţa pentru a stinge un incendiu ale cărui flăcări violente devorau o casă. Dintr-odată, de la o fereastră de la etajul al doilea a apărut un copil de cinci ani. Părinţii au murit în incendiu, iar scările care duceau la etaj erau distruse de foc. Copilul părea iremediabil condamnat la moarte. Totuşi, un trecător, văzând scena, a urcat la etajul al doilea de-a lungul unei ţevi metalice încălzită de flăcări, a intrat în cameră şi a salvat copilul.

Un an mai târziu, oamenii se luptau într-un tribunal pentru adopţia băiatului. S-au prezentat diverşi candidaţi, expunând motivele pentru care meritau să fie părinţii adoptivi ai băiatului. Medici, profesori, avocaţi, infirmiere, toţi erau gata să-l primească, dar copilul refuza să meargă cu ei. În timpul dezbaterii, un bărbat a intrat în sală şi a spus:

– Doamnă judecător, vreau să adopt acest copil. Nu sunt bogat, nu sunt de profesie, dar aş vrea să-l înfiez.

Judecătoarea l-a privit şi i-a spus:

– Dacă aţi venit până aici trebuie să aveţi şi un motiv bun să credeţi că meritaţi ca adopţia să vă fie acordată.

Omul, cu lacrimi în ochi, s-a mulţumit doar să arate mâinile sale arse, apoi a adăugat:

– Aici sunt dovezile iubirii mele pentru acest copil.

Când l-a văzut, băiatul l-a recunoscut, l-a îmbrăţişat cu tandreţe şi a cerut să plece cu cel care şi-a sacrificat viaţa pentru a-l salva.

Acum mai bine de două mii de ani, prin moartea Sa pe cruce, prin mâinile Sale străpunse pentru noi, Hristos a câştigat dreptul pentru a ne adopta ca şi copii ai Săi. Ne-a scăpat de focul veşnic.

#suntcopilalluiDumnezeu #Dumnezeum-aînfiat

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Lovitură la ţintă

Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. (Proverbele 16:3)

Într-o zi, Charlie Brown, celebrul personaj de benzi desenate, era în spatele curţii sale, exersând tragerea la ţintă cu arcul şi cu săgeţile. El întindea arcul şi arunca la întâmplare. Apoi mergea acolo unde era căzută săgeata şi desena o ţintă în jurul acestui punct. A făcut astfel de o mulţime de ori. Văzând ceea ce face, Lucy, fetiţa de opt ani cinică şi întotdeauna cu un umor răutăcios, a cărei preocupare principală era aceea de a-i intimida pe ceilalţi copii, a spus:

– Charlie, nu se poate să exersezi tragerea la ţintă în felul acesta. Trebuie ca prima dată să desenezi ţinta şi apoi să tragi cu săgeata.

Cu rapiditatea unei săgeţi, Charlie a spus:

– Ştiu, dar în felul acesta eu nu ratez niciodată!

Lamentabil, multe persoane îşi conduc viaţa la modul în care Charlie o făcea cu săgeţile sale. Ei nu vizualizează niciodată o ţintă, astfel nu ratează niciodată ţinta, pentru că nu au niciuna.

Care este obiectivul pe care îl ai în viaţa ta? De fapt, potrivit psihiatrului Viktor Frankl, a avea o ţintă concretă şi personală dă sens vieţii noastre. Frankl ne dezvăluie ce l-a ajutat să rămână în viaţă pe timpul şederii lui în oribilul lagăr de concentrare Auschwitz: „Mă vedeam pe scena unei mari săli de conferinţe, foarte bine luminată, plăcută şi caldă. În faţa mea era un auditoriu atent, aşezat pe scaune confortabile tapiţate. Ţineam o conferinţă despre psihologia lagărului de concentrare.” Incredibil, nu-i aşa? Omul era afundat în noroi, riscând să-şi piardă viaţa în orice moment, dar el nu privea la această tristă condiţie, el a ales să nu moară într-un lagăr de concentrare pentru că avea o ţintă, un scop în viaţa sa: să devină conferenţiar internaţional. Şi a şi devenit.

Unde te vezi în viitor? Cum te vezi pe tine personal? Către ce punct se îndreaptă săgeţile tale?

Cum spune Martin Luther King: „Dacă nu poţi să zbori, atunci aleargă. Dacă nu poţi alerga, atunci umblă. Dacă nu poţi umbla, atunci târăşte-te. Orice ai face, continuă să mergi înainte.” Înaintează spre scopul propus. Şi nu uita că „planurile omului harnic nu duc decât la belşug” (Proverbele 21:5).

#atinge-ţiţintele #ţinteştesus

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Houdini şi supercuşca

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8,9)

Cine nu a auzit vorbindu-se de Houdini, faimosul lăcătuş şi magician care se fălea că poate să iasă din orice închisoare? Ei bine, un mic sat din Anglia se mândrea spunând că are o supercuşcă din care nimeni nu putea scăpa. Locuitorii din acest loc l-au invitat pe Houdini să vină şi să încerce să iasă din cuşcă, iar el a acceptat.

Magicianul a fost condus la cuşcă şi a fost închis aici pentru ca apoi să încerce să iasă. Prima sa acţiune a fost aceea de a scoate o curea în care el ascundea o tijă flexibilă pe care o folosea pentru a deschide lacătul, şi a început de îndată operaţiunea de scăpare. După ore de încercări nereuşite, marele Houdini s-a sprijinit de grilajul porţii, care s-a deschis şi aşa-zisul magician a căzut cât era de lung pe drumul de piatră îngheţat. Marele maestru al evadărilor nu şi-a dat seama că uşa nu a fost deloc încuiată; ea a fost tot timpul deschisă.

Probabil te amuzi citind această aventură neplăcută a lui Houdini. Dar astăzi aş vrea ca tu să te gândeşti la experienţa acestui magician, pentru că eu şi cu tine s-ar putea să fim pe punctul de a face exact acelaşi lucru. De câte ori ai încercat să „câştigi” mântuirea? Poate că tu, drag tânăr sau dragă tânără, ai „încercat” prin toate mijloacele să deschizi poarta coliviei care te împresoară şi precis acolo este rădăcina problemei tale. Tu faci exact ca Houdini, încercând să deschizi o uşă deja deschisă, o uşă pe care Hristos a deschis-o pentru tine prin intermediul harului Său. Este inutil să-ţi spun că nu putem niciodată deschide o poartă deja deschisă.

Astăzi vreau să te rog să încetezi cu tentativele de a scăpa din închisoarea păcatului prin propriile mijloace. Da, ai auzit bine. Nu mai încerca să scapi încrezându-te în propriile trucuri şi strategii. Supune-te! Eforturile tale sunt inutile pentru că grilajul din faţa ta a fost deja deschis de Isus. Tu nu poţi să-ţi câştigi „evadarea”. Isus a câştigat-o deja pentru tine. Ieşi, trăieşte o viaţă plină, bucură-te de libertatea oferită de Domnul.

#liberînIsus

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Nu nedreptăţii

Vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.(2 Cronici 19:7)

Deşi Declaraţia de Independenţă din 4 iulie 1776 anunţa că „toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sunt viaţa, libertatea şi căutarea fericirii”, adevărul este că în timpul perioadei de segregare rasială (1866–1953), societatea americană nu a trăit în armonie cu această declaraţie. În acea vreme, legile interziceau ca albii şi negrii să fie împreună. Erau toalete pentru negri şi toalete pentru albi. Restaurantele pentru negri erau diferite de cele pentru albi. Albii aveau propriile biserici, negrii la fel. În autobuze, primele locuri erau rezervate albilor. Dacă pentru un oarecare motiv autobuzul era plin, când se urca un alb, negrul trebuia să se ridice şi să-i cedeze locul.

Totuşi, pe 1 decembrie 1955 lucrurile au început să se schimbe. După ce a lucrat toată ziua, Rosa Parks a urcat în autobuz şi s-a aşezat. Când autovehiculul s-a umplut, mai multe persoane de rasă albă nu mai aveau locuri, iar şoferul autobuzului a poruncit la patru negri, inclusiv Rosei, să se ridice pentru a le ceda locurile albilor. Trei dintre negri s-au ridicat, dar Rosa a refuzat. De ce?

Să fi fost pentru că picioarele îi erau obosite? Nu, ea a spus:„Eram obosită să fiu tratată nedrept.” Pentru că a refuzat să cedeze locul unui alb, Rosa Parks a fost arestată, acuzată de călcarea legii. Motivaţi de acţiunea simplă a acestei doamne în vârstă, oamenii de culoare au dat naştere unui boicot în oraşul Montgomery, Alabama, şi timp de mai bine de un an, nu au mai utilizat autobuzul public. Impactul acţiunii doamnei Parks a fost atât de mare, încât pe 21 decembrie 1956, Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite a declarat ilegală segregarea rasială în autobuz. Este pur şi simplu extraordinar că o acţiune atât de simplă a avut o repercusiune de un asemenea impact.

Lumea noastră are nevoie de oameni precum Rosa Parks, oameni care nu vor tolera nedreptatea şi care protestează mut în faţa indiferenţei majorităţii.

Vom fi şi noi ca Rosa Parks?

#dreptateşiegalitate

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Biblia luată în mod literal

Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine. (Matei 5:30)

Mergând de-a lungul străzilor aglomerate ale oraşului New York, A. J. Jacobs aude oamenii strigându-l: „Hei! Gandalf!” Trebuie să precizăm că nu este personajul legendarului film Stăpânul inelelor şi Hobbit şi că lungimea bărbii sale îl aseamănă mai mult cu Moise, autorul primelor cinci cărţi ale Bibliei. Potrivit cu ceea ce povesteşte în cartea sa A Year of Living Biblicaly [Anul în care am trăit după Biblie], Jacobs a început o aventură cu Scriptura, care l-a dus la o citi din scoarţă în scoarţă. În timpul lecturii, el nota „fiecare standard, fiecare instrucţiune, fiecare sugestie, fiecare sfat” (p. 15). La sfârşit, el avea un document de şaptezeci şi două de pagini şi peste şapte sute de reguli. De ce a făcut el aşa ceva? Pentru că dorea să trăiască pe parcursul unui an urmând la literă toate poruncile biblice, precum: omorând cu pietre pe cei care comit adulter, neutilizând haine făcute din materiale diferite, sunând din trâmbiţă în prima zi a fiecărei luni etc. Din fericire, el nu a ajuns să pună în practică versetul din meditaţia zilei, altfel şi-ar fi tăiat mâna.

La prima vedere, ideea lui Jacobs pare bună. Totuşi, pentru a aplica Biblia la viaţa cotidiană, trebuie bun-simţ. Noi adesea uităm că trebuie „să ne lăsăm conduşi de bunul-simţ şi de o teologie autentică” (Ellen G. White, Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 207). Nu întotdeauna este potrivit un „adevăr teologic” în viaţa cotidiană. Îţi propun un exemplu. Leviticul 21:5 spune că preoţii „să nu-şi radă nici capul, nici barba”. Această declaraţie conţine „adevărata teologie”, este o prescripţie dată de Dumnezeu. Dar fiindcă acum noi suntem „o preoţie împărătească”, înseamnă asta că eu nu mai trebuie să mă rad?

Există multe precepte biblice pe care nu trebuie să le aplicăm la literă. Dimpotrivă, sunt altele care sunt foarte clare şi pe care trebuie să le urmăm. Îţi voi spune unul care pentru Isus continuă să fie foarte clar: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău […], iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37-40).

#dragostepentruDumnezeu #dragostepentruaproapele #teologieautentică

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Ocupă-te de noi

Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred. (Psalmii 16:1)

În general, tinerii tind să fie înfumuraţi, asta înseamnă că ei cred că nu au nevoie de nimeni şi că pot să-şi poarte de grijă singuri. Din această cauză cred că unii dintre voi veţi judeca ca anormal comportamentul tânărului numit William Jack. Într-o zi, William trebuia să călătorească lângă bine cunoscutul scriitor Max Lucado. De îndată ce s-a aşezat în avion, l-a privit pe Max şi i-a spus: „Sunt William Jack, am paisprezece ani şi merg acasă să-mi văd tatăl. Este nevoie ca cineva să se ocupe de mine. Sufăr de atacuri de panică.”

Fiind pe punctul de a-şi pune centura de siguranţă, William a chemat o stewardesă şi i-a spus: „Nu uitaţi că, dacă vă aduceţi aminte, eu sufăr de confuzie.” Apoi a continuat să vorbească cu Lucado, punându-i tot felul de întrebări. A văzut-o pe stewardesă venind şi i-a mai spus o dată: „Nu uitaţi să vă ocupaţi de mine.” Când i s-a servit masa, a repetat „Nu uitaţi să vă ocupaţi de mine.” Când să ia ceva de băut, încă o dată i-a reamintit stewardesei: „Nu uitaţi să vă ocupaţi de mine.”

Aducându-şi aminte de incident, Lucado a scris: „Nu pot să-mi amintesc un singur moment în care William să nu menţioneze echipajului că el avea nevoie de atenţie. […] Dacă avionul avea probleme pe timpul călătoriei, el ar fi primit asistenţă imediată. Stewardesele nu ar fi putut uita cererile lui repetate. De ce? El s-a predat pe sine grijii cuiva mai puternic decât el.” (Poveşti încurajatoare
pentru suflete preţioase, p. 26).

Probabil că pentru anumite lucruri tu nu ceri sprijinul altcuiva decât propriul braţ, totuşi nu uita că, precum William Jack, tu eşti implicat într-o călătorie pentru a-L vedea pe Tatăl tău ceresc. Dacă vrei să ajungi la această întâlnire cu Creatorul tău, atunci trebuie să înţelegi că nu poţi ajunge acolo singur şi că încrederea ta în tine nu va fi de ajuns. Te invit astăzi să-i spui Domnului: „Nu uita să te ocupi de mine.” Dumnezeu Se va ocupa de tine, va veghea asupra ta, va rămâne aproape de tine. Să aibă grijă de tine nu este o greutate pentru El. Am face bine să ne însuşim o veche rugăciune ebraică: „Priveşte asupra noastră, Doamne, din locul înălţimii Tale şi ai grijă de noi.”

#Dumnezeuseîngrijeştedemine #Isusseîngrijeştedemine

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Sunt fericit să fiu adventist de ziua a şaptea

Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar, dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. (Faptele 5:38,39)

Când nu şi-a mai văzut tatăl acasă, micuţul o întreba pe mama sa: „Mama, când o să-l văd pe tata?” Doamna Fitch, cu un zâmbet pe buze, îi răspundea: „Peste puţine zile, când Isus Se va întoarce, tata se va trezi din somnul lui şi va fi pentru totdeauna cu noi.” Domnul Fitch a murit pe 14 octombrie 1844 şi aştepta ca Isus să se întoarcă pe 22 octombrie, în acelaşi an. Încă o săptămână şi copiii urmau să-şi îmbrăţişeze tatăl.

Marţi, pe 22, familia Fitch s-a întâlnit cu alţi milleriţi. De la răsărit cântau, se rugau, lăudau pe Domnul. Dimineaţa a trecut, şi Isus nu a venit. După-amiaza a trecut, şi Isus tot nu a venit. „Umbrele nopţii se instalau pretutindeni, răcoarea cădea pe pământ. Orele nocturne treceau încet. În mijlocul durerii, ceasul a sunat ora douăsprezece noaptea în casele milleriţilor. 22 octombrie a trecut. Isus
nu a venit” (C. Mervyn Maxwell, Mesaje către lume, p. 31).

Bătaia de joc nu s-a lăsat aşteptată. Aşteptările a mii de persoane s-au făcut praf. 22 octombrie 1844 este astăzi cunoscută ca ziua Marii Dezamăgiri. Ce învăţăm noi de la acest eveniment fatidic? Unii au încetat complet să mai creadă în Dumnezeu, alţii continuau să stabilească alte date pentru revenirea lui Isus.

Totuşi un mic grup care a continuat să studieze Biblia a înţeles că Daniel 8:14 nu se referea la revenirea lui Hristos pe pământ, ci la curăţirea sanctuarului ceresc. Acest grup a format, în 1863, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.

Astăzi, adventiştii sunt în număr de peste douăzeci de milioane de credincioşi în întreaga lume. Organizaţia noastră are peste optzeci de mii de biserici stabilite în 216 ţări. Administrăm o reţea educativă care cuprinde peste şapte mii de ansambluri educative primare şi secundare şi 113 universităţi. În fiecare an, clinicile şi spitalele din sistemul nostru de sănătate primesc peste optsprezece milioane de pacienţi. Cine ar fi crezut pe 22 octombrie 1844 că de acolo va apărea o biserică ce va inunda lumea de lumina Evangheliei? Sunt încântat să fiu adventist, deoarece noi suntem oamenii care transformă eşecul în victorii durabile.

#suntbucurossăfiuadventist #suntadventist

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico