Archive - noiembrie 2018

Un om al rugăciunii

Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. – Daniel 6:10

Redeșteptarea spirituală și reforma religioasă vin doar printr-o rugăciune aprinsă și neîncetată. Un exemplu clasic este Martin Luther, care nu doar a scris despre rugăciune, ci a și trăit o viaţă intensă de ru-găciune. Mai întâi de toate, prin îngenuncherea cu umilinţă înaintea lui Dumnezeu, el a putut să stea cu curaj înaintea oricui altcuiva.

Luther a recunoscut că doar prin rugăciune putem fi protejaţi eficient împotriva puterilor celui rău, ispitelor lumii și naturii noastre păcătoase. În Catechismul mare (1529), el a avertizat: „Diavolul împreună cu lumea și firea noastră pământească se împotrivesc eforturilor noastre [de a ţine Cele Zece Porunci]. De aceea, de nimic nu avem mai mare nevoie decât să ne întoarcem urechea spre Dumnezeu constant, să Îl chemăm și să ne rugăm Lui.”

În Table Talks, din 30 noiembrie 1531, Luther a reflectat asupra întregii sale vieţi de rugăciune și a spus: „Ori de câte ori mi se întâmplă să fiu împiedicat de mulţimea îndatoririlor de la păzirea orei mele de rugăciune, întreaga zi e rea pentru mine. Rugăciunea ne ajută foarte mult și ne dă o inimă veselă, nu pe baza vreunui merit din lucrarea noastră [de rugăciune], ci datorită faptului că am vorbit cu Dumnezeu și am descoperit că totul este în regulă” (Luther’s Works, vol. 54, p. 17)

Un sfat practic care ne este de ajutor în rugăciune se găsește în cartea sa, A Simple Waz to Praz (1535). Acolo recomandă ca rugăciunea „să fie prima îndeletnicire a dimineţii și ultima a serii. Păzește-te cu atenţie de acele false și amăgitoare idei care îţi spun: «Mai așteaptă un pic. Mă voi ruga într-o oră, prima dată să fac asta sau cealaltă.» Astfel de gânduri te îndepărtează de la rugăciune spre alte treburi care îţi captează atât de mult atenţia, încât nu se mai alege nimic de rugăciune pentru acea zi.”

Toţi eroii credinței lui Dumnezeu au avut o singură caracteristică în comun: erau oameni ai rugăciunii! Pentru a trăi o viaţă de rugăciune nu avem nevoie să ieșim în public cu cuvântări retorice înflorite și nefolositoare. Rugăciunea publică ar trebui să fie scurtă și obiectivă. Rugăciunile noastre private sunt momentele potrivite să ne deschidem inimile înaintea lui Dumnezeu și să vorbim cu El ca și cu cel mai bun prieten.

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Lui Dumnezeu Îi pasă de noi

Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.” – Exodul 3:7

Viaţa poate avea surprize neplăcute! Valdecir Simões Lima doar ce-și luase diploma de licenţă umanistă în teologie la Colegiul Adventist Southwestern și plănuia să mai stea încă puţin în Statele Unite, după patru ani în care nu i-a văzut pe cei dragi. Tatălui lui îi era așa de dor de el, încât chiar i-a cerut să se întoarcă în Brazilia cât mai repede. Valdecir nu a petrecut mai mult de o săptămână cu familia când, duminică, 11 noiembrie 1984, după masa de prânz, tatăl său a avut un atac de cord fulminant și a murit. A fost o experienţă prea frustrantă pentru toată familia.

Pe 29 noiembrie 1984, în timp ce încă era îndurerat de tragica pierdere, Valdecir s-a așezat la biroul tatălui său și a scris versurile portugheze în original ale emoţionantului imn, „Deus Sabe, Deus Ouve, Deus Vê” (Dumnezeu știe, Dumnezeu aude, Dumnezeu vede). Cele două strofe și corul pot fi traduse astfel:

Tu, care te simţi atât de apăsat și de mic,
Întoarce-ţi ochii spre Dumnezeu;
Nu lăsa umbrele întunecate să te înfrângă,
Predă-ţi viaţa lui Dumnezeu.

Dumnezeu știe ce se petrece în sufletul tău,
Dumnezeu aude rugăciunea stăruitoare,

Dumnezeu vede durerea și o calmează,
Dumnezeu face un uriaș din tine.
Dumnezeu știe ce se petrece în sufletul tău,
Dumnezeu aude rugăciunea stăruitoare,
Dumnezeu vede durerea și o calmează,
Dumnezeu știe, Dumnezeu aude, Dumnezeu vede.

Dacă viaţa ţi-a năruit castelele
Pe care le-ai construit în vis,
Nu renunţa la planurile tale frumoase,
Dă-I-le lui Dumnezeu.

În timpul celor mai puternice furtuni din viaţa noastră, putem sfârși prin a ne întreba: „A terminat-o Dumnezeu cu mine? De ce m-a părăsit?” Adu-ţi aminte că Dumnezeu știe prin ce treci și nu te va părăsi niciodată. Lui Îi pasă de tine și are un plan perfect pentru viaţa ta. Doar predă-ţi viaţa Lui și încrede-te în El!

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

TEST ONLINE

10 (ZECE) ÎNTREBĂRI DESPRE ROMÂNIA

Vrei să-ți testezi cunoștințele despre România? Ai dori să afli câteva lucruri interesante despre țara noastră ? Te provocăm să răspunzi la 10(zece) întrebări grilă utilizând codul de acces 541123. Mult succes!

Pentru accesarea testului intră pe  https://quizizz.com/join/

Combustibil insuficient

Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci, înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. – Matei 25:1-4

Era multă emoţie și mari așteptări! Pentru prima dată echipa de fotbal Chapecoense, dintr-un mic oraș din Brazilia de Sud urma să joace un meci dublu în finala Copei Sudamericane. Adversarul era Atletico Nacional din Medelin, Columbia, unde trebuia să aibă loc primul meci. În drumul spre Columbia, Chapecoense a luat mai întâi un zbor comercial spre Bolivia și de acolo un avion închiriat, Avro RJ85, deţinut de LaMia, o linie de zbor boliviană.

Luni, 28 noiembrie 2016, în jurul ore locale 10:00 seara, avionul a rămas fără combustibil și s-a prăbușit la doar câteva mile de aeroportul internaţional Medellin. Din cei 77 de oameni care erau la bord (care cuprindea șase membri ai echipajului și 68 de pasageri), doar șase au supravieţuit. Surse oficiale au confirmat că pilotul a fost avertizat înainte de decolarea de pe aeroportul din Bolivia despre faptul că s-ar putea să nu fie suficient combustibilul, dar chiar și așa, el a crezut că o să reușească. Rezultatul tragic a fost 71 de persoane decedate, inclusiv el.

Ziarele din jurul lumii au publicat știrea sfâșietoare, iar multe jocuri de pe planetă au început cu un minut de reculegere. Atletico Nacional chiar a cerut Confederaţiei Sudamericane de Fotbal (CONMEBOL) să ofere Cupa Campionatului Sudamerican celor de la Chapecoense, lucru care s-a și întâmplat. Dar niciunul dintre aceste onoruri sau altele de genul acesta nu i-au salvat pe cei care au murit și care i-au lăsat în urmă pe cei iubiţi, prieteni și chiar fani.

Acest accident dezastruos ne amintește de fecioarele neînţelepte, care nu au luat cu ele untdelemn suficient și care au rămas pe dinafară la sărbătoarea nunţii (Matei 25:1-13). Ni se spune că: „Cei reprezentaţi prin fecioarele nechibzuite nu sunt ipocriţi. Ei au consideraţie faţă de adevăr, l-au apărat şi l-au susţinut. Unii ca aceştia se simt atraşi către cei care cred adevărul, dar nu s-au supus cu totul lucrării Duhului Sfânt.” (Parabolele Domnului Hristos, p. 411)

În timp ce accidentul aviatic al companiei LaMia a generat multe probleme temporare, pierderea spirituală are consecinţe eterne ireversibile. Te rog, nu te juca cu viaţa ta spirituală, așa cum a făcut pilotul cu zborul său dezastruos! Preţul e prea mare!

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Premiile Nobel

Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. – Apocalipsa 3:21

Un premiu este o distincţie dată câștigătorului unei competiţii sau ca răsplată pentru o performanţă sau o contribuţie extraordinară. Printre cele mai prestigioase premii se află Premiul Nobel. Alfred B. Nobel (1833–1896) a fost un chimist, inginer, inventator, om de afaceri și filantrop suedez. A deţinut 355 de brevete diferite, dar a devenit cel mai bine cunoscut ca inventatorul dinamitei. Criticat pentru dezvoltarea acestui exploziv, Nobel era îngrijorat gândindu-se cum urmau să-și aducă oamenii aminte de el. Din moment ce nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii, el a decis să facă ceva care să fie de folos omenirii în mod pozitiv.

Pe 27 noiembrie 1895, la Clubul Suedez-Norvegian de la Paris, Nobel a semnat ultimul testament și a pus deoparte o parte semnificativă din averea sa pentru a înfiinţa Premiile Nobel, care urmau să fie înmânate anual, fără deosebire de naţionalitate, răsplătind contribuţii exemplare pentru umanitate. Primul dintre aceste premii a fost înmânat în 1901. Ceremoniile anuale de înmânare a premiilor pentru chimie, economie, literatură, fizică și psihologie sau medicină se ţin la Stockholm, Suedia, iar pentru pace, în Oslo, Norvegia.

Fiecare câștigător sau laureat primește o medalie de aur, o diplomă și o sumă semnificativă de bani. Ceremoniile de decernare sunt urmate de un banchet special la care participă și familia regală suedeză în Stockholm și regele și regina Norvegiei în Oslo. Lista câștigătorilor include nume precum Marie Curie, Albert Einstein, Albert Schweitzer, Ernst Hemingway, Jean-Paul Sartre, Martin Luther King Jr., Maica Tereza și Nelson Mandela.

Cartea Apocalipsa menţionează premiile ce vor fi date celor care vor birui forţele răului. Răsplata este cu mult mai mult decât o medalie de aur, o diplomă și niște bani de cheltuit. Ea include viaţa veșnică (2:1), păstrarea numelui în cartea vieţii (3:5) și a sta cu Hristos pe gloriosul Său tron (3:21). Niciunul dintre Premiile Nobel nu poate fi comparat cu acestea.

Cum îţi plănuiești viitorul? Sunt premiile acestei lumi mai atractive decât cele veșnice? Adu-ţi aminte că orice distincţie omenească se va încheia mai devreme sau mai târziu pentru tine și doar cele veșnice vor mai dăinui!

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Un profet modern

Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci. – Amos 3:7

Willian F. Albright (1891–1971) a fost un cunoscut arheolog american, un învăţat biblic și un filozof care a obţinut 25 de doctorate onorifice. În a doua ediţie a cărţii lui, De la Epoca de Piatră la Creștinism (1957), el se referă la Ellen White ca la un adevărat profet al zilelor noastre. În 2005, Grupul Barna a publicat un studiu naţional american printre pastorii protestanţi. În comparaţie cu pastorii mai în vârstă, cei sub 40 de ani au trecut-o pe Ellen White ca unul dintre scriitorii preferaţi. Pentru adventiștii de ziua a șaptea, ea a fost mai mult decât un autor inspirat, ea a fost un profet inspirat.

Născută în Gorham, Maine, pe 26 noiembrie 1827, Ellen G. Harmon (mai târziu White) a primit prima ei viziune profetică în decembrie 1844, pe când abia împlinise 17 ani. În timpul misiunii ei profetice, ea a primit peste 2 000 de visuri și viziuni profetice. A scris peste 100 000 de pagini și a devenit unul dintre cei mai traduși autori ai tuturor timpurilor. Dar multă lume se întreabă încă: „Dacă tot ceea ce avem nevoie ca să fim mântuiţi se află în Biblie, de ce mai avem nevoie de un profet modern?”

Amos 3:7 declară: „Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” Dumnezeu a pus la îndemână susţinere profetică de-a lungul istoriei, în special atunci când apăreau lupte mari între adevăr și rătăcire și adevărul trebuia restabilit. De exemplu, când lumea era pe punctul de a fi distrusă de potop, Dumnezeu a chemat pe Noe ca profet și „propovăduitor al neprihănirii” (Geneza 6-8; 2 Petru 2:5). Când Dumnezeu intenţiona să elibereze pe israeliţi din Egipt, El l-a ales pe Moise ca profet și conducător (Exod 3-4; Osea 12:13). Când poporul lui Dumnezeu s-a îndepărtat de El dedându-se la idolatrie, El a trimis mai mulţi profeţi pentru a-i avertiza (2 Cronici 36:15-16). Când sosise timpul ca Hristos să-Și înceapă lucrarea pe pământ, Dumnezeu a trimis pe Ioan Botezătorul pentru a pregăti calea pentru venirea lui Hristos (Matei 3).

În provocările din ultimele zile (2 Timotei 3:1-5; 4:3-4), Dumnezeu a trimis un alt profet – Ellen White – pentru a lua parte la lucrarea de restaurare a adevărului biblic (Daniel 8:9-14; Apoc. 14:6-12). Oricât de valoroase ar fi scrierile ei, ele devin relevante doar pentru cei care le citesc și le studiază sistematic. Deci de ce să nu începi un astfel de plan astăzi?

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Ziua fără carne

Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă. – Proverbele 12:10

Viaţa este un dar de la Dumnezeu şi a fost creată să dăinuie pentru totdeauna. Totuși, păcatul lui Adam și Eva a adus moartea în această lume „pentru că plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). În calitate de creștini, ne este interzis de către Dumnezeu să luăm viaţa fiinţelor umane (Exod 20:13) și suntem încurajaţi să avem grijă de viaţa și de nevoile animalelor (Proverbe 12:10; Psalmii 104:27). Ni se spune că Isus a avut grijă nu doar de fiinţele umane, ci și de animale. „Micile creaturi din crânguri, animalele răbdătoare, purtătoare de poveri – toată suflarea – erau mai fericite datorită prezenţei Sale. El, al cărui cuvânt puternic susţinea lumile, Se apleca să aline o pasăre rănită” (Hristos, Lumina lumii, p. 74).

Filozoful și economistul englez Jeremy Benthan (1748–1832) a afirmat că „omul este singurul animal care poate să rămână prieten cu victimele pe care urmează să le mănânce până când le mănâncă”. Prin contrast, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a încurajat membrii ei să devină vegetarieni. Încă din februarie 1843, Joseph Bates „s-a hotărât să nu mai mănânce carne”. După viziunea ei despre reforma sanitară din 1863, Ellen White a continuat să mănânce carne sporadic. Dar în timp ce era în Australia, ea a scris: „De la întâlnirea de tabără de la Brighton (ianuarie 1894), nu am mai pus absolut deloc carne pe masă. Avem o înţelegere ca, fie că sunt acasă sau plecată, nimic de felul acesta să nu fie folosit în familia mea sau să ajungă pe masa mea. Mi-au fost arătate multe lucruri în viziuni de noapte în privinţa aceasta” (Dietă și hrană, p. 488).

Mulţi adventişti de ziua a șaptea sunt vegetarieni din motive de sănătate. Studii ştiinţifice conduse de Universitatea Loma Linda și multe alte universităţi din întreaga lume au confirmat beneficiile unei diete vegetariene, precum cea propusă de Ellen White. Dar astăzi tot mai mulţi oameni urmează această dietă din respect și grijă faţă de animale. Este de amintit că la nivel mondial, data de 25 noiembrie a devenit Ziua Internaţională fără Carne și Ziua Drepturilor Animalelor. În această zi, oamenii sunt încurajaţi să nu mănânce carne deloc. Unii chiar spun: „Nu mânca un animal, hrănește-l.”

Actorul american Denis Leary a afirmat: „A consuma carne nu este o decizie, ci un instinct.” Poate ar fi cazul să-ţi pese și de viața animalelor și să transformi ziua fără carne într-o viaţă fără carne!

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Înaintași noi?

Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. – Geneza 1:24

Charles Darwin (1809–1882) a studiat la Cambridge pentru a deveni pastor anglican. Dar el a fost fascinat tot mai mult de teologia și filozofia naturalistă, care explica legile naturii prin simplă observaţie. În 1931 a fost invitat să participe la o călătorie de explorare în întreaga lume pe corabia HMS Beagle. Aventura ar fi trebuit să dureze doi ani, dar a ajuns să dureze aproape cinci ani. Ca naturalist, Darwin a fost foarte impresionat de diferitele specii pe care le-a găsit în America de Sud, în special cele exotice din Arhipelagul Galapagos. Pe parcursul acestei călătorii, Darwin a strâns 1 529 de specii păstrate în alcool și 3 907 specii uscate.

Pe data de 24 noiembrie 1859, renumitul editor John Murray a lansat cunoscuta carte a lui Darwin Despre originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă (cunoscută doar ca Originea speciilor). După Darwin, „războiul naturii”, legea generală care a dus la evoluția tuturor fiinţelor organice este „multiplă”, variază, lăsând ca cel mai tare să supravieţuiască și cel mai slab să moară. Teoria lui despre selecţia naturală implica faptul că un Creator ar fi putut insufla energia de viaţă „în câteva forme sau în una”, dar din acel moment „această planetă merge singură” și viaţa a evoluat în „cele mai frumoase și mai minunate forme nesfârșite”.

Problema reală este cine ţine cu adevărat puterea creatoare. În modelul biblic creaţionist, Dumnezeu este singura sursă și susţinătorul vieţii în toate nenumăratele ei forme. Evoluţia darwinistă îl privează pe Dumnezeu de puterea Lui creatoare/susţinătoare și o transferă asupra creaturilor. Ateii evoluţioniști merg un pas mai departe și Îl elimină pe Dumnezeu complet din scenariu. Astfel, creaţiunea este zeificată, și Dumnezeu, făcut fără valoare. În loc să avem o linie genealogică nobilă care coboară până la Dumnezeu, umanitatea nu mai este altceva decât expresia unei evoluţii din cele mai primitive forme de viață animale.

Crezi tu că natura necuvântătoare poate să explice singură misterul originii ei? Nu, niciodată. Doar Dumnezeul veșnic, care „a făcut veacurile” (Evrei 1:2), o poate explica. Doar a Lui să fie slava azi și în veci. Amin.

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Sulurile de la Marea Moartă

Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţat de şapte ori. Tu, Doamne, îi vei păzi şi-i vei apăra de neamul acesta pe vecie. – Psalmii 12:6-7

Pe 23 noiembrie 1947, E.L. Sukenik, distinsul arheolog al Universităţii Evreiești de la Ierusalim, a primit un mesaj de la prietenul lui armean Fidi Salahi, un vânzător de antichităţi. În dimineaţa următoare, cei doi s-au întâlnit și cel de pe urmă i-a arătat primului o bucată de piele – era un fragment din sulurile de la Marea Moartă. Acele documente au fost descoperite din întâmplare în timpul iernii precedente (1946–1947) de către doi păstori beduini lângă Qumran. Sulurile sunt datate cu aproximaţie din anul 200 î.Hr.–70 d.Hr. și confirmă că scrierea originală a Vechiului Testament s-a păstrat cu acurateţe de-a lungul anilor.

Dar unii s-ar putea întreba, dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu a păstrat El semnătura, adică documentul original scris de profeţii biblici? În acest caz, nu ar trebui să ne bazăm pe critica textuală pentru a confirma scrierea originală a textului biblic. Da, aceasta ar putea faci-lita acest întreg proces, dar ar putea cauza și alte probleme. Siegfried J. Schwantes a văzut ca providenţial faptul că documentele originale nu au supravieţuit. Cu tendinţa umană spre idolatrie, mulţi oameni ar fi ajuns să venereze acele documente. Indiferent de motiv, trebuie să recunoaștem că Dumnezeu este prea înţelept pentru a greși.

Ceea ce contează cu adevărat este cât de demn de încredere este textul original al Bibliei pe care o avem noi astăzi. Unii critici pun în discuţie autenticitatea ei. De exemplu, profetul mormon Joseph Smith Jr. a pretins chiar că „multe puncte importante care ating subiectul mântuirii omului au fost scoase din Biblie sau s-au pierdut.” Dacă ar fi așa, atunci Biblia nu ar mai fi de încredere și puterea ei transformatoare ar fi pierdută. Dar, lăudat fie Dumnezeu, El nu doar că a inspirat însuși textul Bibliei, ci a păstrat și exactitatea textelor originale în ebraică, aramaică și greacă.

Ellen White spune: „Fraţilor, ţineţi-vă de Biblie, așa cum scrie, și încetaţi cu critica în ce privește validitatea ei, ascultaţi de Cuvânt și niciunul dintre voi nu va fi pierdut” (Solii alese, vol. 1, p. 18). Să respectăm Biblia și să fim credincioși textului ei!

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Sistemul Sanctuarului

Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. – Apocalipsa 11:19

Mesajul adventist de ziua a șaptea are două caracteristici de bază. Prima, care este ușor de observat, este puternica temelie biblică a fiecăreia dintre doctrinele ei. Cealaltă, pe care nu se pune prea mult accent astăzi este cum sunt toate acele doctrine integrate de mesajul sanctuarului într-un întreg sistem dogmatic coerent. Aceasta este frumuseţea și tăria mesajului advent!

În 1877, Uriah Smith a ilustrat funcţia integrativă a sanctuarului prin analogia cu o roată de căruţă care are un ax central și geantă exterioară. El a sugerat că: „În marea roată a adevărului, sanctuarul ocupă poziţia aceasta centrală. În ea, marile adevăruri ale revelaţiei își găsesc punctul focal. De la ea, ele radiază în toate direcţiile. Unește cele două mari dispensaţiuni, cea mozaică și de cea creștină, și arată relaţia lor una cu cealaltă. Nu împarte cu niciun alt subiect onoarea de a explica poziţia și lucrarea Domnului nostru Isus.”

Review and Herald de pe 22 noiembrie 1881 includea un articol în care Uriah Smith a vorbit despre sanctuar ca despre „marele subiect central al sistemului de adevăruri care aparţin acestui timp”. El a listat zece componente doctrinare diferite care se unesc direct cu sanctuarul, inclusiv judecata de cercetare preadventă, libera alegere, lucrarea de ispășire a lui Hristos și serviciul Lui de Mare-Preot. În cartea mea, The Sanctuary and the Three Angels’ Messages (ATS, 1995), arăt felul în care pionierii adventiști au dezvoltat și consolidat acest minunat sistem doctrinar.

Mesajul sanctuarului dă sistemului doctrinar adventist un accent centrat pe Isus, care nu se găsește în niciun alt sistem teologic. În 1893, Ellen White a afirmat că: „Hristos, caracterul și lucrarea Lui sunt centrul și circumferinţa întregului adevăr. El este lănţișorul pe care sunt puse bijuteriile doctrinei. În el se găsește întregul sistem al adevărului” (Înalta noastră chemare, p. 16). Ar trebui să studiem mai cu atenţie acest mesaj și să ne rugăm precum regele David: „Aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de templul Lui” (Psalmii 27:4).

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico