Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. (Psalmii 19:1)

„Führer [Lider], încă un vrăjmaş v-a declarat război.” „Care?” întrebă Hitler. „Trujillo, preşedintele Republicii Dominicane.” Se spune că Hitler a cerut să i se aducă o hartă geografică şi, după ce a căutat multă vreme, a găsit o mică pată de pământ în mijlocul Mării Caraibelor. Apoi a luat un creion şi a încercuit punctul de pe hartă. Totul s-a rezolvat!

Astronomii spun că, din spaţiu, planeta noastră se vede ca un balon albastru care pluteşte în univers. Cine suntem noi în mijlocul acestui spaţiu sideral? Ca să îţi faci o idee, fă următoarele: ia în mână un ac de siguranţă şi pune-l alături de o minge de baschet. Cam atât este Pământul în comparaţie cu Soarele!

Soarele nu are nimic în plus faţă de sutele de milioane de stele care fac parte din Calea Lactee. În opinia lui Ariel A. Roth, „cele patru stele ale trapezului constelaţiei Orionului au de zece ori masa (cantitatea de materie) Soarelui şi strălucesc cu o putere de mii de ori mai mare decât cea a Soarelui”. El a mai adăugat că „Soarele nostru are nevoie de aproximativ 250 de milioane de ani pentru a se învârti o singură dată în jurul galaxiei noastre”. – La science découvre Dieu, pp. 47–48. Soarele este doar un punct în Calea Lactee.

Dar să nu crezi că cea mai mare din întreg universul este Calea Lactee. Dacă studiem toate descoperirile ştiinţifice, până în prezent, galaxia noastră este una din cele peste o sută de miliarde de galaxii care există în acest mic colţ de univers care a fost explorat de telescoapele noastre.

Acum probabil că poţi înţelege mai bine ce spune psalmistul, contemplând imensitatea spaţiului, când, plin de entuziasm, scria următoarele: „Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: «Ce este omul ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă!»” (Psalmii 8:3,4).

Da, Dumnezeul care controlează miliardele şi miliardele de stele Se îngrijeşte şi de tine! Deşi nu eşti decât un mic punct în mijlocul universului infinit, Domnul Se gândeşte la tine, te cunoaşte pe nume, îţi ştie bucuriile şi necazurile.

Deşi eşti foarte mic, tu poţi conta pe atenţia personalizată a unui Dumnezeu foarte mare.

#Dumnezeunepoartădegrijă #avemvaloare

Devoționalul a fost preluat de pe devotionale.ro.

Powered by WPeMatico

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *