Author - Administrator

Creații tabere explo

Grupa Stalagmitele – Alexandria

Stalagmite ne numim cu madrie
si crestem spre cer in armonie.
Pe drumul vietii, caramizi zidim,
Un caracter frumos sa clădim.
Astfel …
Bucuria este in sufletul nostru ca un cantec lin,
Iar credincioșia ,farul nostru divin.
Pacea domnește in gand si in fapt,
Dreptatea, ne-invata sa fim înțelepți .
Curatia ne luminează ca un izvor.
Am învatat aici
Ca orice am face,
Un suflet curat nimic nu-l întoarce.
Caci faptele bune,temelia sunt
Pentru un caracter de aur sfânt.

 

Grupa Rândunica – Zimnicea

Sub cer de vara,în zbor curat,
Randunici albe, pe cer luminat, Ne spun povestea unui timp trecut, In tabăra Explo, visui s-a născut.
Cu râsete calde si glasuri de copii, Am învătat să credem în a noastră zi.
Din zori senine până-n apus târziu, Învățăm iubirea, curajul zglobiu.
Sub cerul vast, al păcii călăuză, Randunicile ne-au dat câte-o pildă blândă.
Un zbor spre cer, un cântec de sperantă,
In tabara-am crescut, cu-a vietii echilibrată.
Astăzi, in fata dumneavoasträ suntem, Rodul viselor ce s-au tesut atent.
Cu rădăcini din tabăra plină de povesti, Am devenit astăzi fiii unor povete ceresti.
Randunicile zboarã, mesajul ne-au
lasat,
Fiti buni, uniti, cu zborul curat.

Înscrieri Tabere 2025

Înscrieri Tabere 2025


Tabăra Studiu Biblic și omiletică

22 – 25 aprilie – Tabără Studiu Biblic și omiletică,  director Daniel Nicolae, Tel. 0745 347 432
Loație – Centrul de Tineret Sătic

Link înscrieri: https://forms.gle/SxaqUDJL6Ge8zamy8


Tabăra de Volei

29 mai – 01 iunie – Tabăra de VOLEI, director Nicu Comănescu, Tel. 0760 460 161

Loație – Centrul de Tineret Sătic

Link înscrieri: https://forms.gle/QMkv4o9CxWSJPMnJ7


Tabere de Licurici

Înscrierea este valabilă după achitarea avansului de 100 lei/persoană până la data de 15 mai.

Pentru înscriere se trimit la directorul taberei următoarele date ale fiecărui participant: numele, prenume, vârsta.

22 – 27 iunie – Tabără LICURICI 1, înscrieri la Luiza Spiridon, tel. 0722 778 155

29 iunie – 04 iulie – Tabără LICURICI 2, înscrieri la Poliana Banu, Tel. 0784 267 904

06-11 iulie – Tabără LICURICI 3, înscrieri la Alina Țucmeanu, Tel.  0770 843 075

22-27 iulie – Tabără LICURICI 4, înscrieri la Simona Rușanu și Violeta Moț, Tel. 0767 741 747

Loație – Centrul de Tineret Sătic


Tabăra de Științe

15-20 iulie – Tabăra de ȘTIINȚE, director Miriam Vasiloiu, Tel. 0769 216 562

Link înscrieri: https://forms.gle/jphE4AyDEVQ4ubLf8

Loație – Centrul de Tineret Sătic

Înscrierea este valabilă după achitarea avansului de 100 lei/persoană până la data de 15 mai.


Camporeea Națională Compa

22-27 iulie – Camporee Națională COMPANIONI, director Beni Sisu, Tel. 0746 866 086

Link înscrieri: https://tin.ro/confernta-oltenia-judetele-arges-teleorman-dolj-gorj-olt-valcea-camporeea-nationala-de-companioni-ibelieve/inscriere

Loație – Centrul de Tineret Stupini


Tabăra Coral-Instrumentală

28 iulie – 03 august – Tabără de MUZICĂ și arte plastice, director Jennifer Soare, Tel. 0731 512 484

Link înscrieri: https://forms.gle/3QEZXiSVhZxqL6ub6

Loație – Centrul de Tineret Sătic

Înscrierea este valabilă după achitarea avansului de 100 lei/persoană până la data de 22 iunie 2025.


Tabăra de Exploratori

05-10 august – Tabără de EXPLORATORI, director Livia Petreacă, Tel. 0762 492 334

Înscrierile se fac NUMAI DE CĂTRE INSTRUCTORI: https://forms.gle/5897NT6UoyzndtQY7

Revenim cu locația. Cazare la cort

Înscrierea este valabilă după achitarea avansului de 100 lei/persoană până la data de 15 mai.


Tabăra Compa

12-17 august – Tabără de COMPANIONI, director Beni Sisu, Tel. 0746 866 086

Link înscrieri: https://forms.gle/WnS7nPdyQ5qXewJK9

Loație – Centrul de Tineret Sătic

Înscrierea este valabilă după achitarea avansului de 100 lei/persoană până la data de 15 mai.


Tabăra de Engleză și Altfel

19-22 august – Tabără de limba ENGLEZĂ, & ALTFEL, director Natalia Ciurea, Tel. 0766 316 049

Link înscrieri: https://forms.gle/qT1Xs7eeL933USKu8

Loație – Centrul de Tineret Sătic

Înscrierea este valabilă după achitarea avansului de 100 lei/persoană până la data de 15 mai.


Tabăra Compa – iarnă

21-25 decembrie, Tabăra Compa

Revenim cu detalii…

Loație – Centrul de Tineret Sătic


 

 

 

Te-ai gândit vreodată care este sensul vieții tale?

Te-ai gândit vreodată care este sensul vieții tale? Ce te definește cu adevărat sau care este identitatea ta reală?
Ei bine, adesea ajungem intr-un punct de cotitură în care tot ce răsună în mintea noastră este: CINE SUNT EU, sau mai bine spus CINE AR TREBUI SĂ FIU EU.
Într-adevăr, amalgamul de “identități” care își fac veacul în lumea noastră ne pot conduce cu ușurință spre confuzie, însă Biblia ne dă indicații clare cu privire la caracterul pe care ar trebui să îl adoptăm:

Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit!
Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi. Porunceşte şi învaţă aceste lucruri. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
1 Timotei 4:9-16

Dacă ne lăsăm modelați de cuvântul lui Dumnezeu și ne încredințăm în mâna marelui creator, identitatea noastră va fi complet schimbată. Tatăl ceresc ne oferă libertatea de a ne alege propria etichetă. Tu cine vrei să fii? Nu mai amâna momentul și începe să lucrezi chiar azi la un caracter demn de un moștenitor al cerului.

Autor: Raisa Pană, studentă anul 1, facultatea de Biologie, București

Timpul

Adesea ne plângem de trecerea timpului fără sa realizăm că defapt noi suntem cei trecători . Viața noastră se află în uriașa clepsidră a timpului din care nisipul curge fără încetare și, totuși, niciunul din noi nu știe sa prețuiască momentele oferite de viață, crezând ca ne sunt răpite, ci nu dăruite. Dumnezeu ne dă răgaz încă o zi sau încă un an cu toate că ar putea să oprească toată existența noastră într-o secundă. Întrebarea la care vrem să reflectați săptămâna aceasta este :Cât apreciem și cât fructificăm fiecare zi pe care o primim ?Cât de recunoscători suntem ca viața noastră continuă și că Dumnezeu ne da șansă după șansă să întărim legătura cu el ?Provocarea pe care o lansăm în această săptămână este aceea de a încerca să intrăm mai mult în comuniune cu Marele Creator al universului care ne oferă cel mai prețios lucru, și anume timpul.

Autor: Raisa Pană, studentă anul 1, facultatea de Biologie, București

 

Numărat, numărat, cântărit , împărțit si găsit prea ușor – Raisa Pană

Numărat, numărat, cântărit , împărțit si găsit prea ușor.
Cel mai adesea credem ca este de ajuns sa ii cerem lui Dumnezeu sa aibă El grija de viața noastră, însă uitam ca noi suntem cei care dictează direcția in care pașii noștri vor merge si in ciuda puterii pe care o are,Tatăl ceresc ne lasă sa luam propriile alegeri.Cu toate acestea, nu trebuie sa uitam ca intr o zi deciziile noastre vor fi cântărite in palma mult prea exactă a marelui nostru creator. Intr-adevăr este greu sa duci o viața exemplara,mai ales acum, când ispitele sunt întâlnite la tot pasul,însă nu este un lucru imposibil. Dumnezeu nu ne cere lucuri imposibile,mai mult de atât, nici nu așteaptă lucuri mărețe care ar fi peste puterile noastre.El ne cunoaște îndeajuns de bine încât sa știe care sunt limitele puterii noastre.Uitam ca Dumnezeu așteaptă din partea noastră si cele mai mici acte ale credinței, pe care le putem realiza in viața de zi cu zi,însă noi suntem atât de acaparați de lumea in care trăim încât uitam ceea ce Isus ne a spus cu mult timp in urma:”Adevărat va spun ca, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia:Muta te de aici colo si s ar muta;nimic nu v ar fi cu neputința”.Probabil suntem intriganți de aceasta comparație si ne gândim ca este imposibil sa nu avem credință nici măcar cât un grăunte de muștar si totuși nu facem nimic in acest sens.Ne am obișnuit sa credem ca Dumnezeu este responsabil pentru viața noastră, însă uitam ca cei ce țin cârma propriei vieți suntem chiar noi si oricât ne am dori, nu este de ajuns sa ii cerem lui Dumnezeu sa ne ghideze. El așteaptă ca noi sa l luam de mâna si sa pornim împreuna prin furtuna, căci fără dorința de a duce o viața alături de el lucrurile sunt fără doar si poate imposibile. Odată ce avem o legătura puternica cu Dumnezeu lucrurile devin cu totul simple si asta nu pentru ca acesta ar lua poverile de pe umerii noștri, ci pentru ca știm si credem ca toate lucrurile care ni se întâmpla sunt parte din planul Sau.Ar trebui sa ne punem serios întrebarea cât vom cântări in palma lui Dumnezeu dacă ar decide sa vina acum.Ar fi oare de ajuns? Dumnezeu este oricând deschis sa ne ajute sa ne atingem adevarata noastră valoare, trebuie doar sa ii cerem si de asemenea sa depunem si noi efort pentru îndeplinirea acestei dorințe.

Autor: Raisa Pană, studentă anul 1, facultatea de Biologie, București

Citește Biblia în 2025

 

Pentru anul 2025 vă propunem o detoxifiere de ecrane, prin petrecerea unui timp de calitate în compania cărții care a rezistat tuturor schimbărilor sociale și politice prin care a trecut lumea noastră. Această carte este Biblia. Principiile ei sunt universal valabile, transced culturile și construiesc un caracter nobil și puternic. Invit copiii, tinerii și părinții să citească împreună Cartea Cărților. Între rezoluțiile anului 2025 să se găsească și acest obiectiv nobil: citirea Bibliei. Cei mici până în clasa a 4-a vor citi Biblia pentru copii, alături de părinții lor. Adolescenții și tinerii dar și părinții pentru a le fi un exemplu bun, vor citi Biblia, și una dintre cărțile Hristos Lumina Lumii sau Tragedia Veacurilor. În cazul Bibliei vom citi după un program simplu: în fiecare zi se vor citi 3 capitole, iar în fiecare sabat cu două mai mult, adică 5 capitole. Din cartea aleasă, dintre cele două cărți amintite mai sus, se va citi câte un capitol pe săptămână. Fiecare participant la această provocare va primi un calendar de studiu. La finalul fiecărei luni, pastorul sau instructorul alături de părinte validează printr-o semnătură, pasajele citite, care vor fi notate săptămânal într-una din cele patru căsuțe dedicate fiecărei luni. De asemenea, cei care doresc să se înscrie în cursa pentru premiile pregătite pentru finalul provocării, vor trimite, după ce au terminat de citit una dintre cărțile Bibliei, un scurt rezumat de 1-2 pagini, la adresa de email tinoltenia@gmail.com

Biblia ne pune în față un ideal măreț, către care să privim și pe care să-l urmăm în ceea ce privește dezvoltarea caracterului omenesc. Căutarea acestui ideal, de a reface în noi Chipul Divin, deși nu este o sarcină deloc ușoară, dă ființei umane sensul al propriei existențe, conferă vitalitate și repere, energie și forță de viață.

Ecranul – SD 480p

Caracter – tema anului 2024-2025

Resurse activități CARACTER 2024-2025
https://www.dropbox.com/scl/fi/wn3275vpj17g40ektp2i7/resurse-activitati-CARACTER-2024-2025.pdf?rlkey=ebo2h9oa244v3pt212ocv8ppk&st=roru0d48&dl=0

Resurse Compa

https://www.dropbox.com/scl/fo/491lybkkg7np3vu0c332p/AE4SfPxEkcEzYTSE7UpJwM0?rlkey=rm1lqbn1cozz27lm1zzdn9gx5&dl=0