Luna iulie a adus o experiență-surpriză de neuitat pentru mielușeii, castorii și licuricii Bisericilor Adventiste din Conferința Oltenia: incursiunea pentru cinci zile în Împărăția Babilonului, cea reclădită pentru o vreme, în interiorul Centrului de Tineret din Sătic, județul Argeș.
Odată trecuți de poarta noii împărății, tinerii (din Peretu, Balș, Ciuperceni, Alexandria, Târgu Jiu, Craiova, Drobeta-Turnu Severin) au fost întâmpinați de împăratul și împărăteasa Babilonului care, deși erau însoțiți de sclavi, le-au acordat temerarilor încă de la început titluri nobiliare de domnițe, cavaleri, prinți și prințese. Pe fiecare ușă a palatului era înscrisă urarea de Bun venit în tabăra Daniel 2016! – ceea ce a clarificat încă de la început că împăratul Babilonului avea gânduri pașnice cu noii evrei veniți din Sud-Vestul regatului Iuda al României.
Tabăra lui Israel a fost ordonată în grupe tematice și regionale, primind nume reprezentative învățăturilor ce se doreau a fi acumulate în cadrul întâlnirilor. Fiecare grupă și-a formulat o deviză impresionantă: Gutuia (Puternici în Domnul!), Zmeura (Dulce ca iubirea lui Hristos!), Strugurii (Uniți mereu în Hristos!), Portocala (Cu parfum și sănătate, ai succes în toate!), Mango (Îndulcim viața!), Măr (Suntem proaspeți, sănătoși, pentru Domnul credincioși!), Ananas (Aromați și parfumați, suntem toți în Domnul frați!). Chiar comandamentul taberei, format din pastorii și instructorii regionali coordonatori, a format grupa Lămâia, alegând o deviză amenințătoare și promițătoare pentru participanți: „Acri, dar cu gust!”
Activitățile spirituale ale zilelor au avut ca suport câteva capitole din cartea profetului Daniel, cu teme precum fermitatea deciziilor, statornicia în rugăciune, statornicia în închinare, recunoașterea permanentă a singurului Dumnezeu adevărat.
Sabatul din 16 iulie a rămas de referință pentru toți participanții taberei. Debutul lui, vineri-seara, a fost impresionant, fiindcă în împărăție au fost realizate reconstituiri ale experienței lui Daniel și ale prietenilor săi din Babilon. Machete uriașe, în culorile și picturile epocii antice, costume adecvate și figuranți talentați au renăscut o civilizație misterioasă și ne-au făcut să retrăim cu mintea și cu sufletul clipe memorabile de istorie biblică. Astfel, la uriașa poartă a Babilonului vizitatorii au fost întâmpinați cu încântare de muzica unei viori fermecătoare, aflată în mâinile unui mare sfetnic al curții. Periplul inițiatic a continuat cu locul amenajat pentru cuptorul cu foc, în care erau încă prezenți cei trei tineri credincioși. Copiii au avut ocazia să pătrundă în cuptor, alături de ei și să asculte învățăturile celui ce prezida locul. Macheta copacului uriaș, visat de Nebucadnețar a atras toate privirile, în ramurile lui se adăposteau încă tot felul de păsări și la umbra lui se odihneau animale, iar marele vistiernic depăna misterios povestea și semnificațiile ei. Cea mai enigmatică a rămas groapa cu lei. Toți participanții au îndrăznit să pătrundă în ea, pentru a-l întâlni pe Daniel și felinele îmblânzite ce au dat ușori fiori.
Ziua de Sabat a continuat cu studiul cărții lui Daniel într-un mod inedit: de-a lungul unui traseu în natură, au fost plantate puncte de dezbateri. Punctul final al traseului s-a regăsit într-o poiană primitoare, în care s-au realizat noi investiri ale copiilor și instructorilor, în grupele de vârste corespunzătoare de mielușei, castori, licurici, exploratori.
Aproape toate serile s-au terminat cu fascinante focuri de tabără, ce au oferit spectacole de artificii, cu mireasmă de rășină. Au fost tot atâtea ocazii pentru cântece, povești, povestiri, glume, pilde, însoțite de o veselie oltenească.
În ziua plecării din Împărăția Babilonului, regele și regina au eliberat ultimii robi și i-au încoronat pe toți copii cu diademe de prinți și prințese. Momentul emoționant final a fost zborul în văzduh a celor 143 de baloane, strânse lângă catargul central, purtând cu ele spre cer dorințele participanților.
Imnul prieteniei, cântat în timpul altarelor, va răsuna pentru mult timp în inimile noastre. Îl auziți? ”Fii prieten, fii prieten!/ Chiar în robie de mergi./ Fără teamă, cu credință,/ Ca Daniel să te rogi!/ Fii prieten, Domnul vine/ Să-și ia pe ai Săi copii./ Prieteni vom rămâne/ Acum și în veșnicii!”